Din secretele unui expert în “public speaking”

Prof. dr. Marian Popescu, expert în artele spectacolului şi politici culturale, susţine cursul Vorbirea în public, în cadrul EXEC-EDU.  Într-un interviu acordat portalului de afaceri Business24.ro, el a vorbit despre regulile de aur ale succesului unei prezentări publice şi despre greşelile de evitat atunci când vorbim în public.

Haideţi întâi să definim ce înseamnă „public”, atunci când le explicăm cititorilor care sunt greşelile pe care trebuie să le evite atunci când vorbesc în public. Există diferite tipuri de public – mai restrâns, mai larg, omogen sau neomogen – există, totuşi, aceleaşi reguli pe care trebuie să le respectăm, sau diferă în funcţie de situaţie?

Publicul e divers. Sunt categorii de public: de la cel general, la cel specializat, de la staff-ul de cinci persoane, la o adunare a acționarilor sau participanții la o ceremonie funebră ori publicul cinefil de le decernarea premiilor Oscar. Când vorbeşti în public faci mai mult decât atât: apari ca prezenţă şi vorbeşti. Majoritatea celor care vorbesc în public uită primul lucru. E capital. Sunt câteva reguli elementare pentru vorbitorul în public: pregătirea discursului şi pregătirea corpului. Majoritatea vorbitorilor se concentrează pe discurs şi “uită” că au un corp (care transpiră, respiră greu, se crispează când nu te-aştepţi etc.). Discursul înseamnă “text”: realizarea lui ţine cont de câteva date esenţiale: ce urmăreşti cu acesta, durată, cărui public te adresezi. Pregătirea corpului urmează, între alte reguli, şi acestea: un mic antrenament (care include respiraţia, nivelul de hidratare, vestimentaţia etc.), repetiţia cu voce tare (şi cu ochii pe ceas). Regula de aur: nu te duci nepregătit/neantrenat să vorbeşti în public.

Ce greşeli trebuie să evităm? Care este, totuşi, catalizatorul acestor greşeli? Presupun că există un motiv mai adânc înrădăcinat pentru care facem greşeli pe care, poate, altfel nu le-am face.

Greşelile pe care le facem vin din:

1. necunoaşterea a ce suntem (nu ştim de ce suntem capabili în situaţii de stress, dar observăm consecinţele neplăcute);
2. lipsa repetiţiilor;
3. tentaţia de a “scăpa”, de a fugi de acolo (ceea ce e un paradox: vorbirea în public e un act de prezent al propriei fiinţe căruia trebuie să îi acorzi toată atenţia).

Care sunt indiciile pe care trebuie să le căutăm – poate în public – ca să ne dăm seama ce impact are discursul nostru?

Dacă eşti prezent/prezentă, vei lua în considerare publicul căruia te adresezi. Nu toată lumea face astfel; mulţi “recita” discursul pe care îl livrează publicului ca şi cum ar fi ceva “separat” de propria persoană. A vorbi în public e un act performant, un “performance” în care CE spui şi CUM spui fac una. Dacă eşti atent/ă la public, vei observa că dacă nu i te adresezi, dacă nu îi transmiţi energia proprie, nu vei primi feed-back-ul de care ai atâta nevoie. Actorii ştiu foarte bine acest lucru. E un “schimb”: dacă nu dai, nici nu vei primi. În fond, nu trebuie să uiţi că publicul e al tău, e acolo ca să te vadă/te asculte. Dacă cineva cască sau ţine ochii în jos sau îi spune ceva vecinului când tu vorbeşti, asta nu înseamnă neapărat că nu e atent/ă. Contactul vizual cât mai susţinut poate să îţi dea acele “indicii” privind interesul publicului. Apoi mai sunt acele întrebări-stimulente: ”nu credeţi?”, “ cred că aţi auzit/probabil că ştiţi…”, “s-ar putea să nu vă intereseze…” şi altele. Urmăriţi reacţia şi veţi avea confirmarea sau nu a interesului publicului pentru ceea ce transmiteţi.

Ce facem când nu suntem un orator înnăscut, însă natura meseriei ne obligă să vorbim adesea în public?

Dacă nu ai calităţi de vorbitor dar trebuie să vorbeşti în public se numeşte ghinion. Glumesc. Pregătirea e cheia. Începe, de pildă, cu vocea. Ţi-o cunoşti? Ştii cum sună? Exersează lectura cu voce tare, fă exerciţii de dicţie dacă ai probleme (mulţi avem). Mişcă-te în spaţiu ca să îţi dai seama de lejeritatea/rigiditatea mişcărilor tale. Priveşte-te în oglindă când vorbeşti… Prin antrenament  insistent poţi dobândi ceea ce credeai că nu vei avea niciodată.

Unii oameni apelează la mici trucuri pentru a-şi păstra calmul (talismane, pietre cu energie pozitivă, etc). Chiar funcţionează ele? Ce alte trucuri mai cunoaşteţi?

Gestionarea emoţiilor e complicată dar şi fascinantă. E despre ceea ce suntem în multe situaţii când mintea şi corpul fac un pod pentru suflet. În vorbirea în public a fi calm nu e întotdeauna o soluţie: discursul poate deveni monoton, nivelul energiei e scăzut. Sigur, nici cineva agitat nu e o fericire. Suntem diferiţi şi prin emoţii. Ele nu sunt neapărat un obstacol în public, dimpotrivă, pot deveni o “armă” extraordinară. Trebuie doar să înveţi să ai curajul de a… avea emoţii.

Din experienţa dvs., care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le întâlniţi în prezentările publice ale oamenilor de afaceri din România?

Cred că lipsa de creativitate e pe primul loc. Dincolo de protocoale, de standarde, de proceduri, oricine apare în public ar trebui să se antreneze pentru creativitate. Asta face diferenţa şi e calea spre creşterea performanţei cu efecte şi în planul profitului. Cred că dezechilibrul între prezentările în PPT şi propria performanţă, adică între tine că persoana aflată în public şi tehnologia informaţiei şi comunicării generează insatisfacţii. Sunt persoane care nu realizează că PPT-ul e un hibrid Text/Imagine, un mod de Comunicare Mediată prin Computer (CMC) care trebuie să îţi servească ţie, nu invers. Resursele CMC sunt uriaşe. Informaţia transmisă astfel e multă, poate obosi dacă nu e calibrată de durată, asistență, scopul prezentării. A scrie text pentru un slide e o experienţă diferită, a include imagini, grafică, link video-audio înseamnă să foloseşti resurse extraordinare de performance tehnologic. Dar tu trebuie să fii actorul care creează această magie.

Ce impact poate avea un curs de public speaking asupra unui participant? Dvs. ce schimbări notabile aţi remarcat?

Dacă e un curs făcut ca lumea şi nu un fel de “service” sau de depănare mobilă a unor deficienţe a căror natură nu e sondată, atunci impactul poate fi considerabil. A te antrena pentru vorbirea în public înseamnă a te descoperi şi pune în valoare pe tine ca persoană. E, deci, fundamental pentru dezvoltarea personală. Încă odată: dacă e făcut serios, cu grupuri mai mici, cu timp alocat revelaţiilor despre ce eşti, simulărilor sau punerii în situaţii reale etc. La noi, vorbitul în public nu e o preocupare, un instrument educaţional. Mulţi dintre cei care apar şi vorbesc în public sunt lamentabili tocmai pentru că nu realizează ce sunt. Realizează numai cine sunt: politician, director, ministru etc. Când vorbeşti prost în public te degradezi în primul rând pe tine, apoi şi pe ceilalţi. A vorbi bine în public e o nobilă formă de respect. Pentru tine şi pentru celălalt.