Folosim cookies pentru a-ți oferi o experiență îmbunătățită în site-ul nostru. Navigând în continuare, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.
The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
A fi sau a nu fi… criză … aceasta e întrebarea!
Managerii de top sau cei care vor să promoveze rapid în aceste poziții au nevoie de înțelegerea organizației ca întreg și a mediului în care funcționează, a legăturilor între funcțiuni, de o privire de ansamblu.
Erori și pesimism
Dilema existențială din monologul lui Hamlet este mai actuală ca oricând. Deschizi radioul sau televizorul și ți se pare, până redevii rațional, că, după colț, se află criza, ca o fantomă. Crainicii cu voci emfatice îți dau senzația că o așteaptă. Parcă sunt dezamăgiți că nu apare și auzi în spatele cuvintelor: „Cum e posibil? A crescut prețul acțiunilor? Cutare companie a depășit situația dificilă? Nu mai dă faliment nici o bancă?”. Pronunță grav cele două cifre ale inflației și ai senzația că sunt dezamăgiți când valorile nu cresc suficient de repede, stagnează, sau scad. Îi aduc în prim plan, pe sticlă sau pe calea undelor, pe cei ce dau vina pe situația externă, în loc să-și asume greșelile proprii. Pe cei care uită că prețurile sunt stabilite de jocul cererii și al ofertei, că există și costuri de oportunitate nu doar contabile, că lipsa de calitate și de seriozitate a furnizorilor e sancționată de către consumatori, iar lipsa de profesionalism și de omenie a conducătorilor e penalizată de către angajați. Trăim într-o economie liberă, în care avem alegeri de făcut. Nu e ușor de răzbătut prin ea dar, să nu uităm că, în aceeași economie acționează și cei ce eșuează, dar și cei care au succes.
În ciuda mesajelor alarmiste, restaurantele și avioanele sunt pline, excursiile interesante sunt contractate până la sfârșitul anului, rulajul pe rafturile magazinelor se menține sau crește, comerțul online înflorește. În contextul geopolitic actual, România are în față oportunități fără precedent. Provocarea va fi să găsească resurse, în special oameni competenți, cu ajutorul cărora să le exploateze.
Alegeri corecte și mentalitate de creștere
Aspectele alarmiste reprezintă doar o față a realității. Din fericire, există și o alta, nici pe departe perfectă, dar perfectibilă, mai luminoasă.
Fiind unul dintre fondatorii și profesorii ASEBUSS și EXEC-EDU, trăiesc de 30 de ani într-o comunitate de oameni care fac afaceri ca la carte, corect și inteligent, care a crescut și a ajuns acum la multe mii de manageri și antreprenori: participanții și absolvenții programelor pe care le organizăm. Ei gestionează bugete de miliarde de euro și zeci de mii de angajați. Nu se gândesc să se plângă, își asumă deciziile, acționează și fac schimbări pentru a se adapta mediului dinamic. Fac uneori greșeli, dar învață din ele, se redresează rapid și merg mai departe. Sunt optimiști și vizionari, muncesc cu sens și au un impact pozitiv în societate. Sunt inventivi, dornici să evolueze, ei înșiși și oamenii cu care lucrează. Nu au existat falimente sau scandaluri în companiile deținute sau conduse de ei.
Au noroc? Desigur! Pentru că, așa cum spunea Seneca, „Norocul este locul în care oportunitatea întâlnește pregătirea”. Da, sunt pregătiți. Știu că învățarea trebuie să fie permanentă, muncesc serios pe durata programelor pe care le urmează și revin regulat pentru actualizare și diversificare de competențe. În plus, au o mentalitate de creștere care stă la baza reușitelor lor, alături de viziune, muncă cu sens și obiective SMART, de perseverență și de reziliență, dar și de capacitatea de a se bucura de realizări, de bunătatea și recunoștința de care dau dovadă. Toate acestea fac diferența între cei împliniți și cei care se plâng. Norocul nu este întâmplător.
Au relații? Desigur! Relații între oameni cu preocupări și interese comune, corecte, bazate pe încrederea dată de cunoaștere și bună reputație. Relații pe care le folosesc pentru a-și împărtăși reciproc experiența, pentru a-și cere și a-și da unii altora sfaturi, pentru a se ajuta reciproc, la nevoie, pentru a colabora. Pentru acești manageri și antreprenori, comunitatea în care pătrund o dată cu înscrierea în programe, reprezintă un avantaj la fel de mare ca și competențele pe care le dobândesc în timpul cursurilor. De aceea, noi, profesorii, ne implicăm cu tot sufletul și cu toată priceperea noastră, pentru a o menține activă. Luăm des pulsul opiniilor și deciziilor membrilor ei.
Un studiu, realizat la începutul anului în rândul studenților și absolvenților ASEBUSS din perioada 1993-2023, arată că peste jumătate dintre respondenți (56%) au majorat cheltuielile alocate investițiilor în 2023 față de 2022, iar 27% dintre aceștia au menținut nivelul investițiilor. În 2023, investițiile vor fi destinate digitalizării (53% dintre respondenți), îmbunătățirii proceselor de afaceri (49%), educației și trainingului angajaților (43%). La studiu au participat 230 de manageri și antreprenori din toate sectoarele de activitate, preponderent din companii antreprenoriale românești (56%), dar și din companii multinaționale (36%). Absolvenții noștri declară că nu simt criza acum, și că, dacă ar exista, ar fi nevoie de și mai multă creativitate, curaj, eficiență, excelență în execuție și dezvoltare, prin învățare continuă.
Soluția – învățarea continuă
Cele de mai sus sunt congruente cu concluziile altor studii românești și internaționale, la care m-am referit în articolul din luna aprilie al Revistei CARIERE. Cei 800 de respondenți din studiul Gartner declară că, în 2023, liderii vor fi preocupați în principal de pregătirea managerilor, de strategia companiei și managementul schimbării, precum și de asigurarea unei bune experiențe de viață a angajaților.
Având o perspectivă largă asupra mediului de business, consider că sunt necesare programe de formare care să acopere nevoile a trei paliere de management și leadership din companii: consiliile de administrație, vârful piramidelor organizaționale executive, mijlocul și baza acestora.
Este o nevoie acută de profesionalizare a boardurilor non-executive din România. Membrilor le sunt necesare competențe tehnice, de guvernanță și audit. Este recomandat să se pregătească, în programe special dedicate lor, pentru a dobândi inteligență financiară, strategică și de relaționare cu colegii, managerii de top și alți stakeholderi. De asemenea, pentru a deveni maeștri în rolul consultativ, creând un climat de încredere, în care directorii executivi să își recunoască onest eventuale greșeli și să ceară sfaturi pentru a le îndrepta, fără să încerce să mușamalizeze situații și să pară că au succes, când nu e cazul.
Managerii de top sau cei ce vor să promoveze rapid în aceste poziții au nevoie de înțelegerea organizației ca întreg și a mediului în care funcționează, a legăturilor dintre funcțiuni, de o privire de ansamblu. Gândirea critică, culegerea și analiza datelor, comunicarea, competențele de management/ leadership/ negociere, mentalitatea antreprenorială, talentul de a adera la rețele profesionale și de a fi activ în cadrul lor, gândirea strategică, competențele digitale, sunt doar câteva dintre abilitățile care se exersează într-un program MBA, sau EMBA, de calitate.
Managerii de mijloc fac legătura între managerii de top și personal, conduc alți manageri și transpun deciziile strategice în acțiuni operaționale. Le sunt necesare calități de relaționare cu superiorii, omologii și alți stakeholderi, de creare a climatului de încredere și siguranță psihologică în echipă, gândire strategică și excelență în execuție, tehnici de realizare a unei bune productivități, talentul de a asigura o experiență pozitivă de viață a oamenilor. Aceste competențe pot fi dobândite prin participarea la o gamă foarte diversă de programe. Pentru a-și îndeplini rolul, este necesar ca aceste programe să fie interactive, iar trainerii să fie manageri, sau consultanți cu experiență practică și solide cunoștințe teoretice de ultimă oră, precum și cu aptitudini de transfer de bune practici.
Desigur, în aceste timpuri în care competențele sunt perisabile, este responsabilitatea liderilor să creeze o cultură de învățare continuă în organizații, dar și a fiecărui manager să investească din timpul și banii proprii, pentru a se dezvolta și a-și construi o carieră.
Articol redactat de Dr. Lavinia Rașcă, publicat în revistacariere.ro.
Related Posts
Înapoi la lucrurile simple Leadership și motivare în echipă
Workshop demonstrativ pentru programul de Leadership 360 Marţi, 16 februarie 2016 h 6.00-8.00 pm ”Când vrei să construiești o barcă, nu începe prin a aduna lemn, a tăia scânduri și a împărți munca, ci mai bine trezește-le oamenilor dorința de a se afla în largul mării.”, Antoine de Saint-Exupéry În calitate de manager sau coordonator …
Schimbări care au marcat piața de training pentru manageri în ultimii 18 ani
cererea de cursuri hard skills a fost completată de interesul crescut pentru programe de leadership, comunicare, well-being; a crescut cererea de cursuri de pregătire a membrilor consiliilor de administrație din organizații mature; a crescut de trei ori numărul managerilor care investesc din resurse proprii în programe de dezvoltare pentru a ține pasul cu schimbările exponențiale; …
Câștigătorii burselor de studiu, ediția a 5-a
EXEC-EDU a desemnat câștigătorii burselor oferite în cadrul celei de-a cincea ediții a programului de burse EXEC-EDU. Câștigătorii sunt: Georgia Ioana Deaconu Dana Ivan Florentina Muteanu Nicoleta Olaru Ludmila Stratuta Mirela Sandu Delia Grancea Elena Petre Nicoleta Chirita Cursurile care au fost accesate prin intermediul acestor burse sunt Leadership 360, Management 360, Managementul proiectelor, Managementul resurselor umane și Train of …
Neuromarketing – Marketing immersion cu Lluis Martinez Ribes
Pentru a doua oară în România, Lluis Martinez Ribes, expert în neuromarketing şi profesor la Esade Business School, Barcelona a acceptat invitaţia EXEC-EDU de a susţine un nou curs de Neuromarketing în 19-20 martie. Este vorba despre în program experienţial, de tip “immersion”, adresat marketer-ilor, dar şi altor factori de decizie din companii. Ce vor …