• ”Alege-ți bine cuvintele”… și Neuroștiința comunicării

    “Alege-ţi cuvintele” sau “Ai grijă cum vorbeşti” sunt asociate în mintea mea cu momentele din copilărie când spuneam sau gândeam ceva “greşit”. Am ajuns să asociez cuvintele astea cu mustrarea şi cu corecţia. Din motivul ăsta, îmi vine greu să cred că le-am scris în titlul unui articol care vorbeşte despre o credinţă pe care …

    More
  • EXEC-EDU lansează un program de elită care pregăteşte membrii consiliilor de administraţie

    EXEC-EDU lansează un program de elită care pregăteşte membrii consiliilor de administraţie

    EXEC-EDU lansează un portofoliu de cursuri destinate pregătirii organizaţiilor care doresc să îşi crească competitivitatea prin profesionalizarea consiliilor de administraţie. La aceste cursuri vor participa atât antreprenori sau fondatori de organizaţii neguvernamentale, cât şi manageri din corporaţii care vizează accesarea unei poziţii de board. Cursurile adresează competenţe precum rolul şi responsabilităţile membrilor din consiliile de …

    More
  • Criza de lideri

    Dezvoltarea competențelor de leadership este prioritatea nr. 1 pe agenda unui CEO în 2023 Conform studiului Global Leadership Forecast, publicat de compania de consultanță DDI în 2023 în 50 de țări, în top 3 preocupări ale unui CEO sunt atragerea și reținerea talentelor (aproape 60%), dezvoltarea unei noi generații de lideri (50%) și menținerea engagement-ului …

    More
  • Lecția de chimie sau cum să comunici cu oameni diferiți

    Avem sau n-avem “chimie”? Și dacă n-avem, de unde facem rost? Munca de acasă a scos la iveală multe scurt-circuite în comunicare și a amplificat tensiunile care existau pre-pandemie. Iar dacă înainte ne mai conectam la nivel uman în jurul chicinetei sau la coadă la prânz, în era camerelor mai des oprite decât pornite devine …

    More
  • Cum să vinzi intern proiectele de HR

    Un sondaj efectuat recent în rândurile a mai bine de 800 astfel de profesioniști de resurse umane și L&D a relevat trei teme mari: Oamenii sunt obosiți, supra-încărcați și prea ocupați să mai învețe; Deconectarea dintre oameni se adâncește pe zi ce trece; Profesioniștii de HR sunt suprasolicitați și nemulțumiți de implicarea angajaților în proiectele …

    More
  • Conferința BNR și EXEC-EDU: Cum redefinim performanța în contextul celei mai adânci crize din piața muncii?

    Potrivit unui studiu Gallup din 2022, 31% dintre angajații români au declarat că trebuie să facă față grijilor cu care se confruntă zilnic, iar un procent de 35% au susținut că se simt stresați. În acest context guvernat de burn-out, pandemia a remodelat sistemele de valori ale oamenilor și a creat sau a accentuat unele …

    More
  • Vremea schimbărilor profunde

    În perioadele de schimbări profunde, au existat întotdeauna contradicții, îngrijorări, frământări, tatonări. Apariția unei noi stări de fapt presupune moartea celei vechi. Așa se întâmplă acum, pe piața muncii. Nu se știe exact ce rezervă viitorul, e nevoie de atenție și agilitate pentru a observa la timp noile tendințe și a face imediat schimbările necesare. Se …

    More
  • Comunicare fără conflicte în echipă? Da, este posibil. Cu Process Communication Model

    Fiecare dintre noi are o preferință pentru modul de a comunica și așteptăm din partea celorlalți să comunice cu noi în acest fel. Doar că dacă nu cunoaștem aceste lucruri avem șanse mari să intrăm în conflict. Secretul în a comunica eficient este identificarea acestor preferințe și adaptarea mesajului pe care vrem să-l transmitem. Și …

    More
  • Câștigătorii burselor de studiu, ediția a 5-a

      EXEC-EDU a desemnat câștigătorii burselor oferite în cadrul celei de-a cincea ediții a programului de burse EXEC-EDU. Câștigătorii sunt: Georgia Ioana Deaconu Dana Ivan Florentina Muteanu Nicoleta Olaru Ludmila Stratuta Mirela Sandu Delia Grancea Elena Petre Nicoleta Chirita Cursurile care au fost accesate prin intermediul acestor burse sunt Leadership 360, Management 360, Managementul proiectelor, Managementul resurselor umane și Train of …

    More
Updating
  • Nu ai niciun produs în coș.
CALENDAR