”Alege-ți bine cuvintele”… și Neuroștiința comunicării

“Alege-ţi cuvintele” sau “Ai grijă cum vorbeşti” sunt asociate în mintea mea cu momentele din copilărie când spuneam sau gândeam ceva “greşit”. Am ajuns să asociez cuvintele astea cu mustrarea şi cu corecţia. Din motivul ăsta, îmi vine greu să cred că le-am scris în titlul unui articol care vorbeşte despre o credinţă pe care mi-am format-o în ultimii 10 ani de activitate şi pe care neurostiinta a confirmat-o în mod repetat. Eu nu îmi propun să fac o mustrare. Vreau în schimb să atrag atenţia asupra unui fapt simplu, probat ştiinţific şi trăit zi de zi “pe pielea noastră”:

Cuvintele pe care le auzim şi pe care le rostim modifica, încet, încet, realitatea din jurul nostru.

ARGUMENTUL NEUROȘTIINȚIFIC

În ultimii ani, neurostiinta a demonstrat în mod repetat că mesajele la care ne expunem mintea modifica gândurile pe care le avem, iar gândurile pe care ne concentrăm construiesc autostrăzi neuronale noi. Şi mai interesant este că odată ce aceste noi autostrăzi neuronale încep să fie “adâncite”, prin activare repetată, ele se transformă în tiparele de gândire dominante şi ne modifica, la propriu, creierul (neuroplasticitate). Simplificând şi rezumând, cuvintele pe care le auzim ne imprima gânduri, iar gândurile pe care ne concentrăm cel mai des ne modifica creierul.

UN EXEMPLU DIN CERCETĂRI

Iată un exemplu dintr-un studiu reprodus din bestseller-ul „Predictably Irrational” de Dan Ariely:

Într-un experiment, grupuri de participanţi primeau să completeze careuri cu diferite cuvinte.

Un grup primea cuvinte din registrul toleranţei şi bunului simţ (ex: răbdare, grijă, compasiune, etc.), iar altul cuvinte dintr-un registru mai agresiv (ex: furie, viteza, nerăbdare, etc.).

Apoi, după finalizarea careului, participanţii trebuiau să meargă în altă cameră pentru a primi instrucţiuni cu privire la paşii următori. Când ajungeau acolo, descopereau că instructorul vorbea cu un alt participant care nu pricepea instrucţiunile şi tot punea întrebări.

Fără ca subiecţii să ştie, acest “alt participant” era tot un experimentator care era instruit să nu priceapă. Scopul experimentului era să vadă după cât timp îşi pierde răbdarea fiecare grup de subiecţi şi intervine în discuţia dintre instructor şi “participantul dificil”. Ce au descoperit cercetătorii a fost că, de fiecare dată, subiecţii din grupul cu cuvinte tolerante şi de bun simţ aveau mai multă răbdare şi când, totuşi, alegeau să intervină, o făceau cu politeţe şi delicateţe. În contrast, subiecţii din grupul cu cuvinte agresive, îşi pierdeau repede răbdarea şi la pachet cu ea şi reacţiile lor erau mai agresive.

O completare a studiului a fost că au repetat experimentul şi cu cuvinte din registrul tinereţii şi vitalităţii, în contrast cu cuvinte legate de bătrâneţe şi lentoare, iar apoi au măsurat în cât timp răspund participanţii la o solicitare de a părăsi clădirea.

Rezultatul a fost ca primul grup a coborât şi ieşit din clădire cu zeci de secunde mai repede decât cel de-al doilea.

DOUĂ STUDII DE CAZ LOCALE

1) CAPRA VECINULUI

Construind pe conceptul de „imprimare” sau „priming” descris mai sus, aş vrea să vă dau şi un exemplu local, simplu dar foarte puternic.

În România, ne plângem că suntem tara “caprei vecinului” şi avem predispoziţia să ne uităm foarte mult la ce au / n-au cei din jurul nostru.

Ei bine, tiparul ăsta de gândire e ceva ce NI SE PREDĂ la şcoală şi acasă. Cum? Simplu: care era prima întrebare pe care o auzeam acasă când primeam o notă mai mică de 10?

“Cât a luat colegu’?” sau “Care a fost cea mai mare nota din clasă?”…. pam-pam: COMPETITIVITATE .

Dacă experimentele din cartea lui Dan Ariely demonstrează cum gândurile şi starea cuiva se pot schimba doar prin expunerea la câteva cuvinte, imaginaţi-vă ce se întâmplă cu creierul nostru după 8-12 ani de “Cat a luat colegu’?”.

Efectul? Învăţăm să ne luăm stima de sine din comparaţia şi competita cu alţii şi în timp, încet, încet, ajungem să ne uităm la cei din jur că la rivali. Care pleacă primul de la semafor, care câştigă mai mult, care are o casă mai mare, care are mai multe greutăţi, etc.

Hai să mai luăm un exemplu. Tot din şcoală.

2) „CE N-AI ŞTIUT?”

La note mai mici, pe lângă întrebările comparative, sunt şanse mari că mai apărea şi câte un “Ce n-ai ştiut?” sau “Unde ai greşit?”.

Ştiţi ce cultivă mesajele astea? PERFECŢIONISM şi focus pe ce lipseşte.

Iar apoi, în viaţa adultă, ne întrebăm de ce nu ştim să primim complimente, de ce cei din jur ne văd “doar defectele” şi nu ne apreciază şi de ce şi noi, la rândul nostru, avem o predispoziţie să vedem ce lipseşte peste tot. Cuvintele celor din jur sapa şanţuri (sau tipare de gândire) în creierul nostru. Iar şanţurile respective ne imprima lucrurile pe care ne concentrăm şi despre care vorbim. Pentru că ne pot atrage într-o spirală ascendentă sau într-una descendentă, cuvintele pot fi un cerc virtuos sau unul vicios.

Acum, ca să ilustrez mai clar la ce mă refer, vă fac cunoştinţă cu…

MODELUL CIRCUMPLEX ŞI EVALUAREA TIPARELOR DE GÂNDIRE

În propriile mele eforturi de transformare personală, cât şi în proiectele pe care le am cu cei cu care lucrez, cred într-o abordare “pe masuratelea”.

Îmi place să văd de unde plec(am) şi unde îmi/ne propunem să ajung(em).

Iar pentru evaluarea tiparelor de gândire dominante, am început de ceva vreme să mă folosesc de instrumentul Circumplex.

Circumplexul este un model psihometric folosit pentru a evalua stiluri de gândire, comportament şi interacţiune dominante, la nivel individual, de echipa sau de organizaţie.

Circumplexul face parte dintr-o metodologie mai amplă de transformare personală sau organizaţională, inventată de cei de la Human Synergistics.

Făcând o scurtă introducere, Circumplexul operează cu 4 poli motivaţionali, 3 categorii mari de tipare dominante de gândire şi 12 stiluri specifice.

CEI 4 POLI MOTIVAŢIONALI

Satisfacţie / securitate

N: Orientare către Satisfacţie (să construiesc / “să-mi fie mai bine”)
S: Orientare către Securitate (să apar / “să nu-mi fie mai rău”)

Sarcini / oameni

V: Orientare către Sarcini (mă preocupă „lucrurile de făcut”)
E: Orientare către Oameni (mă preocupă relaţiile cu cei din jur)

TREI CATEGORII MARI DE TIPARE DE GÂNDIRE

Stiluri Constructive: ancorate în Satisfacţie, stilurile constructive sunt despre preocuparea generală de a “îmi fi mai bine” / de a construi, atât în relaţie cu Sarcinile, cât şi cu Oamenii.

Stiluri Pasiv-Defensive: ancorate cu precădere în Securitate, stilurile pasiv-defensive sunt despre preocuparea de a menţine siguranţa prin modul în care interacţionam cu Oamenii.

Stiluri Agresiv-Defensive: ancorate cu precădere în Securitate, stilurile agresiv-defensive sunt despre preocuparea de a menţine siguranţa, prin modul de abordare a Sarcinilor.

Stiluri Agresiv-Defensive

• Ora 7 – Opoziţie
• Ora 8 – Putere
• Ora 9 – Competitiv
• Ora 10 – Perfecţionist

Stiluri Pasiv-Defensive

• Ora 3 – Aprobator
• Ora 4 – Convenţional
• Ora 5 – Dependent
• Ora 6 – Evitare

Stiluri Constructive

• Ora 11 – Rezultate
• Ora 12 – Autodezvoltare
• Ora 1 – Umanist-Incurajator
• Ora 2 – Afiliere

 

 

Înainte de a continua, vă invit să observaţi că raportul între stilurile Constructive şi cele Defensive este de 4 la 8, iar asta se bazează şi pe o realitate neurostiintifica: mintea noastră a evoluat să se concentreze pe negativ, sau, altfel spus nevoile de Securitate, bat nevoile de Satisfacţie.

Acum, aş vrea să vă invit la o metaforă care pe mine m-a ajutat să înţeleg mai bine cum gândim:

MINTEA NOASTRĂ, CA UN FLUVIU DE ENERGIE PSIHICĂ

Imaginaţi-vă că prin capul nostru curge un fluviu cu energie psihică sau cu gânduri (simplificând, vă puteţi uita la asta ca la minte).

Şi atâta timp cât curge, fluviul ăsta sapă şi întăreşte şanţuri noi prin suprafaţa pe care se sprijină (simplificând, vă puteţi uita la asta ca la creier).

Astfel, cu cât ne concentrăm mai mult atenţia pe anumite lucruri, cu atât întărim respectivele autostrăzi neuronale / tipare de gândire.

Acum, partea cu adevărat interesantă este că noi nu putem să oprim acest fluviu (ca test, încercaţi să nu vă gândiţi la nimic). El curge permanent. Tot ce putem să facem este să îl direcţionăm pe diferite fire de apă. Adică, să alegem conştient pe ce vrem să ne concentrăm atenţia, înţelegând că asta va genera în timp noi tipare de gândire dominante. Cuvintele şi mesajele cu care ne înconjuram, ne modifica, la propriu, creierul. Iar Circumplexul măsoară „câtă apă (energie psihică) curge pe fiecare fir (cele 12 stiluri de gândire)”.

CUM ARATĂ TIPARELE DE GÂNDIRE DOMINANTE ÎN (ORGANIZAŢIILE DIN) ROMÂNIA?

În urmă cu aproximativ 6 ani, Human Synergistics – compania care distribuie modelul Circumplex în România – a făcut o cercetare despre tiparele dominante de gândire de la noi din ţară.

Cercetarea a fost efectuată pe aproximativ 1470 de persoane din aproximativ 150 de organizaţii (companii, ONG-uri, etc.), la nivelul întregii ţări.

Chiar dacă cercetarea a vizat cu precădere mediul organizaţional, experienţa personală de lucru cu mii de persoane la nivelul întregii ţări mă predispune să cred că în cazul unei cercetări la nivelul populaţiei generale lucrurile nu ar arăta cu mult diferit.

Cu mulţumire celor de la Human Synergistics, iată rezultatul:

 

Dacă ne uităm pe prima axă motivaţionala (N-S), putem observa că ne preocupă mai mult asigurarea Securităţii decât obţinerea Satisfacţiei.

Vedem că investim multă energie psihică în respectatul regulilor şi convenţiilor (Ora 4 – Convenţional), în vânatul greşelilor altora (Ora 7 – Opoziţie), în deţinerea controlului şi folosirea puterii (Ora 8 – Putere) şi în concuratul şi comparatul cu alţii (Ora 9 – Competitiv).

Pe cealaltă axa motivaţionala (V-E), obervam că ne preocupă mai mult Sarcinile, decât relaţia cu Oamenii.

Stilurile Constructive şi orientate către Oameni (Ora 1 – Umanist şi Ora 2 – Afiliere) sunt cele mai slab reprezentate din tot Circumplexul.

CUVINTELE CARE SCULPTEAZĂ GÂNDURI ŞI MODIFICA REALITATEA

Aş vrea în cele ce urmează să vă arăt câteva legături între felul în care vorbim, mesajele la care ne tot expunem şi felul în care gândim şi ne comportăm.

TIPARUL DE GÂNDIRE NUMĂRUL UNU

Tiparul de gândire numărul unu este ora 9 – Competitiv -> adică capra vecinului, Mioriţa şi „Cat a luat colegul’?”

Iar tiparul ăsta se vede şi se simte peste tot: în parcul nostru auto, în cum conducem, în ce fel de case construim, în preocuparea pentru cât câştigă cei din jur, în etalarea comparativă a dificultăţilor pe care le trăim, în reacţia unei categorii sociale la creşterile de venit ale alteia, în comparaţia dintre generaţii şi aşa mai departe.

ALTE STILURI DE GÂNDIRE PUTERNICE

• ora 7 – Opoziţie -> “Hai să-ţi arăt unde greşeşti.” sau “Nu cred că are cum să meargă.” sau „Nu e bine.”
• ora 8 – Putere -> “Facem aşa că aşa zic eu!” sau “Eu te-am făcut, eu te omor.” sau “Aşa a zis şefu’!”
• ora 4 – Convenţional -> “Aşa se face.” sau “Aşa trebuie.” sau “Aşa e normal.”

LA POLUL OPUS, ÎNCREDEREA ŞI COOPERAREA

• ora 1 – Umanist-Incurajator, un stil care este despre încrederea în cei din jur şi despre a vedea potenţialul şi ce e mai bun în oameni. (Gândiţi-vă la gardurile din România, la cum încuiem uşa de 3 ori…)

Şi pentru că pe astea nu prea le folosim, dau câteva exemple de cuvinte care dezvoltă stilul: „El cum crezi că se simte?” sau „La ce crezi că s-a gândit când a spus asta?” sau „Am încredere că faci tot ce poţi.”

• ora 2 – Afiliere, un stil care este despre colaborare şi despre bucuria de a construi relaţii autentice (aici dezvolt puţin mai jos).

Exemple: „Mă bucur să te aud.” sau „Când ne revedem?” sau „Hai să încercăm împreună.”

Vorbeam mai devreme despre cuvintele pe care le auzeam când luăm o notă mai mică de 10, dar vă amintiţi care era cea mai mică notă pe care o puteam lua în şcoală?

Nota 1. Pentru ce? Pentru copiat. Adică pentru colaborare.

Poate că nu v-aţi gândit niciodată aşa, dar asta e realitatea: în şcoală, cel mai rău lucru pe care îl puteam face era să încercăm să lucrăm cu altcineva.

Pe scurt, dacă nu ştiam nimic singuri: nota 3 sau 4. Dacă nu ştiam nimic şi încercam să producem un rezultat împreună cu altcineva, nota 1. Dacă ştiam şi încercam să ajutăm pe altcineva, nota 1. Dacă altcineva nu ştia şi încercă să se inspire de la noi, nota 1 amândoi.

Iar apoi, în viaţa adultă, companiile investesc zeci sau sute de milioane de euro pe an în programe de dezvoltare şi instrucţie în încercarea de a repara în 2-3 zile de training ce s-a construit în mintea noastră în 8-12 ani de şcoală + zeci de ani de comunism. Mult succes…

Am ajuns să trăim exemplele de mai sus prin expunerea la mesaje pe care probabil că fiecare dintre noi le-a auzit de sute sau mii de ori în viaţa de până acum şi care, precum picătură chinezească, ne sculptează mintea şi felul în care ne uităm la lumea din jur.

IMPACTUL TELEVIZIUNII ASUPRA MINŢII NOASTRE

Gândiţi-vă la faptul că în ţara asta, în fiecare seară, milioane de oameni ţin televizorul pornit pe câte un canal TV.

Chiar dacă nu îşi focalizează toată atenţia pe ce rulează acolo, în fundal, mintea ascultă mesaje şi activează autostrăzile neuronale corespunzătoare.

Dau doar două exemple:

1) ŞTIRILE

Dacă o proporţie semnificativă din ce vedem la ştiri, indiferent de canalul pe care îl urmăresc, sunt reportaje cu catastrofe, omoruri, violuri, accidente şi alte nenorociri, de ce ne mirăm că din ce în ce mai mulţi oameni trăiesc cu senzaţia că „aici nu se mai poate face nimic”? Sau ca tinerii vor să emigreze încă dinainte să termine şcoală.

Trăim senzaţia de neputinţa şi lipsa de speranţă pentru că la asta ne expunem mintea.

2) TALK SHOW-URILE

Vă propun mai jos trei momente, grăitoare pentru tipul de interacţiune şi de comunicare la care ne expunem când privim cele mai multe talk show-uri în România:

https://goo.gl/mA1oor (Radu Banciu îl face muci pe Mircea Badea)

https://goo.gl/kZ6xye (Gâdea enervat de Băsescu după exit-pollul Referendumului 2012)

https://goo.gl/vBEF9y (Bătaie cu apă între Bideu şi Ciocu mic)

Dincolo de conţinutul mesajelor, vă invit să vă imaginaţi ce se întâmplă cu mintea unei populaţii care este expusă câteva ore pe zi la genul ăsta de “conversaţie”.

Ce tipare de gândire şi ce autostrăzi neuronale credeţi că se formează acolo?

Neurostiintific, îmi permit să afirm că “a patra putere în stat”, alături de părinţi şi profesori, are o responsabilitate colosală pe umerii ei. De ce?

Din două motive probate ştiinţific:

1. Pentru că autoritatea emiţătorului întăreşte greutatea şi credibilitatea mesajului. (“-De unde ştii, bunica?” “ – Pentru că aşa au zis la televizor”)
2. Pentru că frecventa expunerii la un mesaj sporeşte exponenţial retenţia.

Aşadar, cum pentru un copil cuvintele părintelui şi dascălului pe care îi aude zilnic cântăresc greu, la fel şi pentru o ţară în care televiziunea e principala sursă de informare zi de zi, cuvintele moderatorilor şi formatorilor de opinie sapa şanţuri adânci.

Vorba “clasicilor”: With great power, comes great responsability. – Uncle Ben, Spider Man.

CEL MAI BUN LUCRU PE CARE ÎL PUTEM FACE PENTRU VIITOR, E SĂ AVEM GRIJĂ CE CUVINTE FOLOSIM ÎN PREZENT

Acum, cu stilurile din Circumplex în minte, vă invit să ne imaginăm cum ar arăta mintea noastră dacă am face câteva schimbări în felul în care vorbim.

Cum ar fi dacă…

“Hai să-ţi arăt unde greşeşti!” (care generează 10 – Perfecţionist şi 7 – Opoziţie) se transformă în “Te rog, ajută-mă să înţeleg mai bine de ce spui asta.” (care invită la 11 – Rezultate şi 1 – Umanist)

“Ce n-ai ştiut?” (10 – Perfecţionist) sau “Cat a luat colegu’?” (9 – Competitivitate) devine “Ce poţi să faci mai bine data viitoare?” (11 – Rezultate şi 12 – Autodezvoltare)

“O să mori de foame!” (7 – Opoziţie) e înlocuit de “Ce speri să obţii / câştigi urmând cariera asta ?” (1 – Umanist şi 2 – Afiliere)

“Faci cum spun eu!” (8 – Putere care generează în celălalt 4 – Convenţional şi 5 – Dependent) se schimbă în “Tu ce soluţii vezi aici?” (11 – Rezultate)

Şi lista poate să continue, acasă, la birou şi pe strada… Cum ar fi o ţară care gândeşte…

MAI DEGRABĂ AȘA…..

DECÂT AȘA…..

 

În fiecare zi mintea noastră e bombardată de mesaje din toate părţile şi prin toate canalele.

CUVINTELE DEVIN GÂNDURI, GÂNDURILE DEVIN OBICEIURI, IAR OBICEIURILE DEVIN IDENTITATE

Vrem o ţară că afară? Vrem să creştem copii încrezători în propriile forţe şi autonomi? Vrem să cultivăm echipe sau comunităţi de care să fim mândri? Vrem un guvern în care să avem încredere şi pe care-l putem respecta?

Atunci vă propun un prim pas care ţine de fiecare dintre noi…

Hai să alegem mai bine ce şi cum vorbim.

Articol publicat în learningnetwork.ro