Monthly Archives: octombrie 2019

  • Povestea unui mare pas înainte

    Ne-am lansat un nou website și o nouă identitate vizuală Bun găsit! Astăzi am intrat într-o nouă etapă – una axată pe simplificare și inovație. După 20 de ani de activitate continuă în piața de dezvoltare pentru manageri, este timpul să îmbrăcăm haine noi. De altfel, succesul nostru se bazează tocmai pe capacitatea de a inova, …

    More
  • Caietul meu de idei

    Ne-au trebuit câteva mii de ore de cursuri și câteva mii de interacțiuni cu diverși cursanți, veniți din toate nivelurile ierarhice pentru a ne da seama cât de important este ceea ce am numit – caietul de idei. Această unealtă, construită într-un mod organizat, devine acel element care te ajută să păstrezi și să aplici …

    More
  • Gold Award pentru EXEC-EDU în topul celor mai bune companii de training din România

    Marți, 29 octombrie la Gala L&D organizată de Learning Network, comunitatea de HR a recunoscut și premiat EXEC-EDU cu premiul Gold Award, pe baza celei mai ample cercetări de pe piața L&D. De asemenea, Lavinia Rașcă și Simona Podgoreanu au primit premiile Silver și Bronze la categoria Trainer, iar alți trei experți EXEC-EDU au fost …

    More
  • Hatwit

    EXEC-EDU anunţă parteneriatul cu Hatwit, jucător activ în piaţă de executive recruitment şi talent management. În contextul în care piaţa forţei de muncă este din ce în ce mai dificilă, iar procesul de a atrage, păstra şi dezvolta angajaţi valoroşi este unul continuu, sinergia dintre procesele de recrutare, retenţie şi training este esenţială, oferind beneficii …

    More
  • Qriser

    Credo Qriser: Credem că prin învățare continuă, prin educație de calitate, viața oamenilor se transformă iar lumea devine mai bună. Învățarea continuă contribuie la fericirea oamenilor, căci prin învățare se deschid noi perspective, iar viața capătă noi culori. Din această convingere s-a născut Qriser: locul unde dorința de dezvoltare prin învățare continuă se întâlnește cu …

    More
  • Bit Solutions

    Bit Solutions este o companie de consultanţă şi outsourcing IT cu experienţa de peste 9 ani în domeniul soluţiilor IT&C integrate pentru companii din toate industriile. Bit Solutions este partener Microsoft şi este certificata în domeniul serviciilor ITIL best practices. Compania asigura toate serviciile IT pentru EXEC-EDU începând cu anul 2007, oferindu-i suportul tehnic necesar …

    More
  • DespreSpa.ro

    DespreSpa.ro prezintă soluţii de relaxare şi menţinere a unei vieţi echilibrate. Organizăm workshop-uri (cum să-ţi faci un automasaj facial şi capilar la birou, cum să respire corect etc) şi mini-teambuiding-uri la SPA. Dacă vrei să dăruieşti câteva clipe de relaxare, recomandăm cardul cadou despreSpa.ro, valabil în cele mai renumite 30 de centre SPA din 14 …

    More
  • Hogan

    Autoritate internaţională în evaluarea personalităţii, Hogan Assessments are o experienţă de peste trei decenii în creşterea productivităţii şi a retenţiei de personal, ajutând companii din întreaga lume să angajeze oamenii potriviţi, să dezvolte talente cheie şi să evalueze potenţialul de leadership. Fundamentate pe mai bine de un secol de cercetări ştiinţifice şi susţinute de cea mai …

    More
  • Asebuss

    ASEBUSS este prima școală de afaceri din România care a oferit încă din 1993 un program Româno-American Executive MBA în colaborare cu universități prestigioase din Statele Unite, impunându-se rapid ca lider de piaţă în domeniul educației manageriale. De peste 25 ani, ASEBUSS se diferențiază prin avantajul experienței de tip nord americane care se reflecta în …

    More
Se actualizează
  • Niciun produs în coș.
CALENDAR