Lansăm a cincea ediție a programului de burse EXEC-EDU. De data aceasta, ele sunt dedicate antreprenorilor la început de drum și managerilor care își finanțează cursurile din fonduri proprii. Este vorba despre 10 burse parțiale, cu o valoare totală de peste 8.000 de euro. Cursurile care pot fi accesate prin intermediul acestor burse sunt Leadership 360, Management 360, …
More-
10 burse de studiu în valoare de peste 8 000 €
-
Burse de peste 7.000 de euro pentru antreprenori
Parteneri: Lansăm a patra ediție a programului de burse EXEC-EDU, destinate antreprenorilor și managerilor din companii antreprenoriale din toată țara. Este vorba despre 10 burse totale și parțiale, cu o valoare totală de peste 7.000 de euro. Cursurile care pot fi accesate prin intermediul acestor burse sunt Leadership 360, Managementul proiectelor, Managementul strategic al …
More -
Burse pentru dezvoltarea competențelor de management și leadership
14 - 25 februarie 2020 Eşti manager, antreprenor sau vizezi o poziţie managerială în curând? Atunci programele Academiei de management EXEC-EDU îţi vin în ajutor. Acum ai şansa să le accesezi, aplicând pentru o bursă de studiu, reprezentând 50% din valoarea acestora. Este vorba despre două programe de pregătire complexe, organizate într-un format unic, care [...] More -
EXEC-EDU a desemnat câștigătorii burselor oferite pentru programele din cadrul Academiei EXEC-EDU
EXEC-EDU a desemnat câștigătorii burselor oferite pentru programele din cadrul Academiei EXEC-EDU: Managementul strategic al resurselor umane Managementul proiectelor Marketing Management Finanțe pentru manageri nefinanțiști Datorită numărului mare de candidați și a calității aplicațiilor, comisia formată din experții EXEC-EDU a decis acordarea mai multor burse, cu o valoare care variază între 50% și 20%. Aceștia …
More