Regulament Concurs ”Câștigă o bursă de participare la cursurile EXEC-EDU”
SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL
1.1. Organizatorul concursului “Câștigă o bursă de participare la cursurile EXEC-EDU” (“Concursul”) este EXEC-EDU – Formare Continuă Managerială SRL, cu sediul social în Bd. Expoziției nr. 1B, Corp C/B, parter, cam. F24, sector 1 București, CUI RO18089478 și denumit în continuare “Organizator”.
1.2. Decizia de derulare a campaniei, conform regulilor din prezentul regulament, este finală și obligatorie pentru participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau schimbă Regulamentul, orice modificare fiind adusă la cunoștința publicului.
SECŢIUNEA 2. DURATA CONCURSULUI
2.1. Concursul se va desfășura în perioada 11 martie – 5 aprilie 2024 (inclusiv) (inclusiv) pe www.exec-edu.ro. Câștigătorii vor fi anunțați pe data de 8 aprilie 2024.
SECŢIUNEA 3. DREPTUL DE PARTICIPARE
3.1. La această campanie pot participa toate persoanele fizice, indiferent de rasă, sex sau religie cu domiciliul/reședința în România, studii superioare finalizate, cu cel puțin 1 an de experiență managerială. Excepție fac angajații Organizatorului, soții și rudele acestora.
SECŢIUNEA 4. DESFĂŞURAREA CONCURSULUI
4.1. Pe site-ul Organizatorului se realizează o pagină specială destinată Concursului.
4.2. Concursul se desfășoară în perioada 11 martie – 5 aprilie 2024 (inclusiv), perioada în care participanții se pot înscrie în Concurs. Pentru înscrierea în concurs, este necesară completarea unui formular online.
Dreptul de participare la Concurs este anulat automat în situația în care un participant furnizează date sau informații false, eronate sau necorespunzătoare în completarea datelor personale. Organizatorul își rezervă dreptul să solicite câștigătorilor acte doveditoare (copie buletin, copie certificat înregistrare etc).
SECŢIUNEA 5. CONDIŢII DE PARTICIPARE
5.1. Fiecare participant are dreptul să se înscrie la Concurs o singură dată, înregistrând datele cu caracter personal. Concursul are loc cu respectarea tuturor și a oricăror prevederi privind protecția datelor cu caracter personal cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice Organizatorul prelucrează următoarele date cu caracter personal (denumite În continuare “Date personale”): – datele de identificare ale Cursantului Beneficiarului, precum: nume, prenume, funcție, companie, data și locul nașterii, domiciliul/reședința, e-mail, telefon, imaginea, seria și numărul actului de identitate/pașaportului, Codul numeric personal. Datele personale sunt prelucrate de Organizator pentru derularea concursului și în scopul comunicărilor viitoare către aplicanţi, inclusiv comunicări de natura comercială. Organizatorul se obligă să păstreze în condiții de siguranță datele furnizate de aplicanţi și să utilizeze standarde adecvate de securitate tehnică și organizațională și de date. Datele colectate și prelucrate vor fi stocate exclusiv pe teritoriul României și nu vor fi divulgate/transmise terților.
5.2. Persoanele care, înainte de data începerii Concursului, respectiv 11 martie 2024 s-au înscris deja la aceste programe, nu mai au dreptul de participare la Concurs.
5.3. La Concurs are drept de participare orice persoană care îndeplinește în mod cumulativ toate condițiile de mai jos:
- Este cetățean român sau rezident în România;
- A absolvit o formă de învățământ superioară – deținerea unei diplome de licență este obligatorie;
- Confirmă că are cel puțin 1 an de experiență managerială;
- Confirmă că poate participa la cel puțin 75% din sesiunile cursului selectat;
- Confirmă că va achita contravaloarea taxei de participare, de 50% din valoarea cursului, conform termenilor contractuali dintre părți;
- Dacă taxa de participare va fi achitată de către o persoană juridică, confirmă că societatea nu este în insolvență;
- Este de acord cu publicarea numelui și prenumelui pe paginile web dedicate Concursului, în Social Media, în cazul în care este desemnat câștigător al Concursului; De asemenea, este de acord să acorde Organizatorului interviuri scrise sau video (testimonial) și cu mediatizarea sa pe pagină web a Organizatorului și în Social Media, în cazul în care este desemnat câștigător al Concursului;
- Este de acord ca datele sale personale să fie utilizate de Organizatori pentru anunțarea altor concursuri și oferte comerciale;
- Confirmă că a citit și a înțeles prezentul Regulament și că este de acord în totalitate cu termenii și condițiile precizate în acesta, bifând căsuța corespunzătoare.
Toate criteriile de participare de mai sus sunt obligatorii. Neîntrunirea cerințelor exclude calificarea utilizatorului la selecția finală.
5.4. Selecția se va face ținând cont de următoarele criterii: motivația aplicantului de a participa la curs (detaliată în formularul de aplicare la bursă)
SECŢIUNEA 6. BURSA OFERITĂ ÎN CADRUL ACESTUI CONCURS
6.1. Organizatorul oferă, sub formă a 4 burse parțiale, de 50% din valoarea următoarelor cursuri organizate de către EXEC-EDU – FORMARE CONTINUĂ MANAGERIALĂ SRL:
- Leadership 360 (2 burse)
- Management 360 (2 burse)
SECŢIUNEA 7. ANUNŢAREA ŞI ACORDAREA BURSEI
7.1. Alegerea câștigătorilor se va face de către o comisie formată dintr-un număr de 2 reprezentanți ai Organizatorului și cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.
7.2. Mecanismul de jurizare se va face astfel: În perioada 11 martie – 5 aprilie 2024 (inclusiv) are loc procesul de selecție a câștigătorilor pe baza informațiilor furnizate în formular și a evaluării obiectivelor participării la curs. Vor fi desemnați câștigători ai Concursului participanții care dovedesc că au întrunit toate cerințele prevăzute în prezentul regulament la Secțiunea 5. Anunțarea câștigătorilor se va face în data de 8 aprilie 2024, numele și prenumele acestora fiind afișat pe pagina de concurs de pe site-ul exec-edu.ro.
7.3. Câștigătorilor li se va aduce la cunoștință rezultatul Concursului pe adresa de e-mail sau la numărul de telefon furnizat de candidați la înregistrarea pe pagina de concurs, în maxim 24 de ore de la anunțarea câștigătorilor. În cazul în care câștigătorii burselor nu pot fi contactați în interval de 24 de ore de la anunțarea datelor de identificare ale acestora, acestea vor fi acordate următorilor clasați care întrunesc toate condițiile menționate în prezentul regulament. Câștigătorii vor avea dreptul de a se înscrie la cursul selectat în formular după ce vor semna un proces verbal de predare – primire a voucherului de participare la curs, semnat de EXEC-EDU și câștigători, act care atestă intrarea în posesie a bursei. În cazul în care câștigătorii nu vor putea participa la cursul selectat din motive independente de Organizator, bursa se va acorda următorilor clasați. Organizatorul nu este responsabil pentru întârzierea anunțării câștigătorilor din motive care nu țin de acesta.
7.4. În cazul în care, din motive obiective, cursul nu se va putea organiza, Organizatorul va reprograma acest curs, noile date urmând a fi anunțate câștigătorilor, sau poate propune, alternativ, un curs similar.
7.4. Nu se acordă contravaloarea în bani a bursei.
7.5. Participarea la acest Concurs implică acordul câștigătorilor că numele lor poate fi publicat de către Organizator. Organizatorul garantează participanților respectarea drepturilor acestora în conformitate cu Legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înscrierea în acest Concurs implică automat și înscrierea participanților ca abonați ai newsletter-ului EXEC-EDU.
Oricare participant are dreptul de a solicita excluderea din baza de date a Organizatorului, scriind pe adresa de email [email protected]
SECŢIUNEA 8. TAXE ŞI IMPOZITE AFERENTE
8.1. Organizatorul Concursului nu este răspunzător de plata altor cheltuieli ocazionate de curs, acestea fiind în sarcina câștigătorilor.
SECŢIUNEA 9. LITIGII
9.1. Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la Concurs se vor rezolva pe cale amiabilă sau în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente de la sediul Organizatorului.
SECŢIUNEA 10. ÎNTRERUPEREA CONCURSULUI
10.1. Concursul va putea fi întrerupt în caz de forță majoră, caz fortuit sau printr-o decizie a Organizatorului, dar nu înainte de a anunţa publicul prin afişare pe exec-edu.ro.
SECŢIUNEA 11. REGULAMENTUL CONCURSULUI
11.1. Participarea la acest Concurs implică obligativitatea respectării prevederilor prezentului Regulament.
11.2. Validarea câștigătorilor și modul în care acest Concurs se derulează reprezintă dreptul exclusiv al Organizatorului. Orice eroare în declararea datelor cu caracter personal nu atrage răspunderea Organizatorului. Ca atare, acesta nu are niciun fel de obligație în cazul furnizării unor date cu caracter personal eronate care au dus la imposibilitatea anunțării și acordării bursei.