Formator – program de certificare online

295,00 

Cursul se bazează pe experimentare şi exersare (pentru că “a şti nu înseamnă a face”): fiecare participant va lucra la curs minim 30 de minute în faţa colegilor, în rol de formator, coordonând un exerciţiu, realizând o prezentare sau o demonstraţie, conducând o dezbatere etc.

Unde – online
Când – 14, 16 octombrie și 21, 23, 28 octombrie, examen – 29 octombrie
Durată – 5 sesiuni de câte 3h

  

Experții EXEC-EDU

Experiența trainerilor EXEC-EDU cumulează mii de ore de training, alături de certificări și proiecte în aria învățării adulților.

  • Alin Gherman, EMBA

    Alin Gherman, EMBA

    Vânzări, Marketing, People management, Abilități de prezentare, Problem solving, Design thinking

  • Ecaterina Ariton

    Ecaterina Ariton

    Formare formatori

Curs intensiv, axat pe cele mai recente metode şi abordări în formare, oferind participanţilor o viziune de ansamblu asupra acestui proces, de la pregătire şi organizare, la livrare şi evaluare. Pe tot parcursul programului, participanţii vor avea ocazia să-şi testeze noile abilităţi prin aplicaţii practice şi exerciţii.

  • Ce ar fi să privim stilurile de învăţare dintr-o nouă perspectivă? Care e stilul tău?
  • Care e adresabilitatea şi eficiența metodelor tradiţionale şi a metodelor noi de livrare-învățare?
  • Cum adaptez metodele şi tehnicile de învăţare la obiectivele cursului?
  • Cum mă ajută de mult contextualizarea?
  • Care e legislaţia şi care sunt oportunităţile în “lumea” formării profesionale a adulţilor?
  • Ce este “recuzita” unui curs?
  • Cum procedez cu persoanele dificile din grup? Cum captăm atenţia?
  • Care sunt posibilele tipuri de cursanţi, ce îi motivează şi ce îi demotivează (cum putem să ”câştigăm” sau să „pierdem” un participant în timpul unui curs)?
  • Care e cea mai potrivită modalitate de evaluare?
  • Cum ştiu dacă mi-am atins scopul?
  • Sunt gata să intru în “arenă cu lei”?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom afla împreună răspunsuri la programul Formator.

Cursul se bazează pe experimentare şi exersare (pentru că “a şti nu înseamnă a face”): fiecare participant va lucra la curs minim 30 de minute în faţa colegilor, în rol de formator, coordonând un exerciţiu, realizând o prezentare sau o demonstraţie, conducând o dezbatere etc. Toate aceste mini-sesiuni de training vor fi filmate, iar participanţii vor primi feedback complet din partea trainerului şi a colegilor.

Cursul este pentru tine dacă: Ești deja trainer și vrei să adaugi experienței tale un certificat ANC pentru a fi implicat în cât mai multe proiecte de acest tip. Te afli la început de drum în aceasta profesie și vrei să beneficiezi de know how și să interacționezi cu alți traineri. Ești trainer intern și îți dorești să îți exersezi și dezvolți abilitățile.

La finalul programului, participanţii vor avea acces la un suportul de curs, instrumente, metode, tehnici, tips & tricks, aplicabile în următoarele situaţii:

  • Identificarea nevoilor de training;
  • Dezvoltarea programelor de training adaptate audienţei;
  • Facilitarea programelor de training dinamice şi practice utilizând metode tradiţionale, dar şi cele mai noi tehnici de livrare;
  • Evaluarea eficientă a rezultatelor programelor de training;
  • Program integrat de training desfășurat online;
  • Program facilitat de traineri cu experienţa de training de peste 15 ani.
  • Obiectivele și structura cursului. Nevoi de formare;
  • Particularitățile învățării adulților – Stiluri de învățare;
  • Un alt tip de abordare a stilurilor de învățare – DISC;
  • Comunicarea eficientă. Etapele unei prezentări reușite;
  • Lucru individual și lucru pe grupe
  • Evaluarea participanților la curs și evaluarea programului de formare
  • Tendințe în training
  • Prezentări filmate.
  • Absolvenţii vor primi certificat de Formator (cod COR 242401) recunoscut de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei – condiţie esenţială, conform Legii Educaţiei Adulţilor (129/2000), pentru orice formator care doreşte să susţină cursuri.
  • Certificat oferit de EXEC-EDU.
  • 295 Euro (exclusiv TVA)

Taxa include suportul de curs, suportul logistic necesar în procesul educaţional, inclusiv examenul final.

*Pentru cursurile autorizate de ANC nu se aplică TVA la taxa de înscriere, conform OG 129/2000 şi L163/2005.

”A fost o experiență utilă și relevantă pentru activitatea mea de formator. Participanți deschiși, iar trainer-ul foarte deschis.”
Andra Cruceanu, Internal Coach - BRD
”Cursul a fost foarte plăcut, foarte bine documentat și foarte util. Sonia a reusit să ne țină pe toți implicați și motivați, chiar și prin Zoom. Ne-a răspuns la toate întrebările și ne-a oferit sugestii utile pentru pașii următori. Recomand din inimă!”
Magda Tabac, Certified Trainer - Process Communication Model
”Atât EXEC-EDU cât și Sonia mi-au depăsit așteptările cu acest curs. Multe informații utile, multe exemple practice, multe tehnici noi, multă valoare adăugată. Sonia a reușit să simplifice lucrurile complicate, dar, mai ales, a reușit să închege un grup foarte divers într-o echipă unită. Felicitări tuturor!”
Adrian Munteanu, Chief Growth Officer, EMBA - MERCURY 360
”Formatorul nostru, Sonia Ariton, a reușit prin caracterul său blând și răbdător să armonizeze grupul de participanți astfel încât discuțiile, jocurile și prelegerile să fie foarte accesibile și plăcut de parcurs. Grupul a fost unul unit care s-a desfășurat într-un cadru profesional, dar ne-am și destins pe alocuri cu câteva glumițe, ceea ce a dat o notă plăcută și familială întregului curs.”
Teodora Georgescu, Communication Specialist - SAP
”Cursul de formator a fost unul cuprinzător, prezentând atât cunoștințe teoretice, cât și multe exerciții practice. Formatorul a fost de nota 10, a menținut un nivel ridicat de motivație și energie și a reușit să realizeze acea conexiune de grup foarte frumoasă și utilă pentru a învăța lucruri noi.”
Irina Boboc, Freelancer
”Am apreciat calitatea informaţiilor selectate de lector, teoriile şi modelele de actualitate.”
Camelia Strete, Training Manager - Toyota Romania
”Personal acest curs a fost un real „update” necesar activităţii pe care o desfăşor – o experienţă reuşită.”
Dan Macovei, Instructor pregatire profesionala - Porsche Romania
”Atmosferă plăcută şi stimulativă. Grupul de cursanţi a fost foarte dinamic => nivel ridicat de colaborare.”
Daniela Zirra, Director Centru Cercetari Economice - Universitatea Româno-Americană
”Cursul este atractiv și util.”
Dan Lăzărean, Director general - Concept Electronis
”Am întâlnit un grup foarte reuşit la cursul de Formator. Mi-a făcut plăcere să particip, sunt încântată de oamenii pe care i-am întâlnit şi de lucrurile noi pe care le-am aflat. Lectorul este foarte bun în ceea ce face.”
Roxana Teșiu, Head of HR, Europe - AVP
”Un curs relevant, util şi agreabil de parcurs, fără a fi lipsit de rigurozitate. Se aplică cu uşurinţă celor care sunt deja familiarizaţi cu rolul de formator reuşind să adauge cunoștințe şi abilităţi noi.”
Andreea Mihnea, HR Manager - Ernst&Young
”Un mare plus al cursului a fost faptul că participanţii au plecat cu ceva mai mult decât un certificat: networking, principii şi metode cunoscute poate intuitiv, dar niciodată aprofundate formal, un feedback profesionist asupra propriei imagini de trainer.”
Doina Binig, Vicepresedinte - Siveco România
”Un curs foarte util pentru oricine vrea să fie formator, excelent organizat din toate punctele de vedere. Se discută şi se exemplifică foarte multe noţiuni din domeniul formării şi recomand cursul cu căldură.”
Lucian Roșu, PastelAge
”Conform cu aşteptările mele, merită organizat în continuare.”
Dan Cârciumaru, HR Business Partner South East Europe Euralis - Euralis

Ai întrebări?

Nu ezita să ne suni sau să ne scrii, detalii complete de contact găsești în pagina de contact.

CLIENȚII EXEC-EDU

Logo final rosu

Your place to grow

OnLine/OffLine

Online

Tip de program

Antrenăm competențe

Nivel

Specialist

Trainer

Alin Gherman, EMBA, Ecaterina Ariton

Certificări

Certificat ANC, Certificat EXEC-EDU

Se actualizează
  • Nu exisă niciun un program în lista ta de program, alege unul din secțiunea Cursuri.