Acest program intensiv, de 3 zile se adresează celor care au fost promovaţi sau urmează a fi promovaţi în curând, ajutându-i să conştientizeze diferenţa dintre rolul de contributor individual şi cel de manager şi să deprindă rapid tehnici şi aptitudini cu ajutorul cărora vor deveni curând foarte performanţi.
Unde – ZOOM
Când – 29, 30 iunie și 1 iulie – vezi în calendar și salvează data
Durată – 3 sesiuni de 3h | 15:00 – 18:00
Acest curs poate fi livrat și in-house (personalizat pentru o grupă de participanți din compania ta). Transmite-ne detaliile accesând butonul de înscriere de mai jos.