Dr. Alecxandrina Deaconu

STRATEGIE, HR

Experienta profesionala

Este directorul unui program de Master profesional international (Managementul european al intreprinderilor mici si mijlocii), program derulat de A.S.E. si Universitatea d’Auvergne, Franta.

In perioada 2005-2008 a fost membru in comisia de concurs pentru numirea in functii de conducere a judecatorilor si procurorilor si membru in comisii pentru ocuparea functiei de manager de spital. In 2007, a facut parte din comisia de examinare constituita la Academia Romana pentru ocuparea postului de Manager la Spitalul Elias.

A pregatit si a predat cursuri personalizate pentru companii precum Alro, ANRC, Holcim, Porsche Romania.

Diplome si performante

Profesor EXEC-EDU din anul 1998, Alecxandrina Deaconu a urmat programe de specializare si a efectuat documentari in management si resurse umane, in management public, management strategic si comportament organizational in Franta, la Universite de Lille (DESS-CAAE), Universite d’Orléans, Universite de Grenoble, CNAM – Paris, in Spania, la Universitatea Carlos III Madrid, in Portugalia la Universitatea din Porto si in Beligia la Universitatea Leuven.

Preda in programe postuniversitare, in diverse domenii ale managementului, in tara si in strainatate. A participat ca profesor invitat in cadrul programului DESS, la Facultatea de Drept, Universitatea din Hanoi, Vietnam.

A publicat, singura sau in colaborare, 13 carti, peste 30 articole si studii publicate in reviste de specialitate inscrise in baze de date nationale si internationale si a participat la numeroase manifestari stiintifice nationale si internationale. In 2007, a obtinut premiul AGER pentru cartea Managementul resurselor umane, aparuta in Editura Economica, in calitate de coautor.

MANSTRAT reprezinta o experienta de invatare intensa si unica, orientata spre fundamentarea si adoptarea strategiei si planului unei firme, precum si ...
Considerat de multe ori parte a managementului lantului de achizitii-livrare, managementul stocurilor are in vedere echilibrarea nivelului stocurilor ...
coca2

Arii de specialitate

Managementul resurselor umane
Management strategic
Formarea echipelor
Managementul stocurilor
Management public