De ce sunt utile simularile de business

Se intampla foarte rar ca, in calitate de manager, sa poti testa in prealabil diverse scenarii, idei sau decizii, pe care apoi sa le implementezi fara sa iti asumi nici un fel de risc. De cele mai multe ori, ritmul intens de lucru, schimbarile permanente, te constrang sa iei decizii rapid si sa adopti masuri imediate, cu riscurile aferente. Desigur, pentru a sustine aceste decizii intra in joc intuitia, experienta si alte informatii obtinute in urma cursurilor pe care le-ai absolvit sau cartilor citite. Chiar si asa insa, simti nevoia, uneori, sa poti experimenta fara teama cele mai nastrusnice idei, pentru a pune apoi in practica ceea ce functioneaza cu adevarat.

Iata de ce, simularile de business reprezinta o experienta de invatare unica, fiind construite pe formula 100% experiential – 0% riscuri. Poti “pierde” sau castiga sume fabuloase de bani sau cota de piata, te poti juca si folosi informatiile si abilitatile tale intr-un mediu sigur. Astfel, iti formezi aptitudinile necesare luarii deciziilor, intelegand impactul acestora.

Scenariul este simplu: simularea este conceputa ca o metodă activă de instruire, întrunind caracteristicile de bază ale unui joc: existenţa mai multor echipe, desfăşurarea simulării după anumite reguli, posibilitatea desemnării unui câştigător.

Simularea se efectuează prin folosirea pe scară largă a computerului, dar si a jocului şi a „roleplaying-ului” Ceea ce da insa cu adevarat valoare simularilor de business este faptul ca totul are o puternica legatura cu lumea reala, iar participantii se conecteaza cu usurinta la experienta jocului, folosind comportamente similare cu cele pe care le iau in propriile companii. Ajungem astfel, la unul din principalele motive pentru care simularile sunt utilizate peste tot in lume, de la programele din scolile de afaceri si pana la echipele manageriale din corporatii:

Învatarea de tip experiential

Studiile arata ca învatarea experientiala nu numai ca este amuzantă, dar este si mult mai eficienta decat cea clasică, pentru ca presupune angajamentul interior si implicarea fara rezerve a participantilor in acest proces. Pe parcursul simularilor de business desfasurate la EXEC-EDU, am intalnit, nu o data, cursanti angajati atat de intens in joc, incat au petrecut zile si nopti intregi dezbatand diversele scenarii posibile sau discutand in echipe care au fost efectele deciziilor pe care le-au luat in fiecare runda de simulare. Un exemplu este simularea de business MANSTRAT, care se face an de an in cadrul cursului de Excelenta in management din weekendul rezidential.

Dezvoltarea spiritului de echipă, dar şi al celui competititv

Pentru ca simuarile se desfasoara in echipe de 4-6 persoane, iar fiecarui membru i se atribuie un rol, esti pus in situatia de a ajunge la un consens impreuna cu colegii in privinta deciziilor pe care le adopti. Intalnesti astfel personalitati diferite, esti nevoit sa iti asumi rolul de lider; ti se pune la incercare capacitatea de a asculta activ, de a demostra flexibilitate sau empatie, totul intr-un timp foarte scurt. Participanţii deprind valoarea lucrului în echipă pentru dezvoltarea de alternative viabile şi găsirea unor solutii optime.

Pe de alta parte, cum jocul are o miza si presupune existenta unei echipe castigatoare, competitia devine acerba, iar participantii isi iau rolul foarte in serios.

Feedback real si imediat

Pe parcursul jocului, primesti imediat feedback in privinta deciziilor pe care le-ai luat. Poti vedea pe loc ce functioneaza si ce nu. Cu ajutorul facilitatorilor si colegilor, ai sansa de a vedea si alte puncte de vedere, pe care pana acum nu le luai in considerare. Iti dai seama care sunt punctele tale forte si ce abilitati ar trebui sa mai dezvolti pentru a fi mai performant.

O data cu evolutia uriasa a spatiului digital, simularile de business vor deveni din ce in ce mai complexe si vor incerca sa replice din ce in ce mai fidel mediul de afaceri real.

Aboneaza-te la newsletter