Comunicarea este influentata de tipare

„Comunicare verbala”, „Comunicare non verbala”, „Comunicare interpersonala”, „Comunicare didactica”, „Comunicare si relatii publice ….cel putin 3.700.000 de pagini de informatii on line oferite de mult discutatul „Google”. Si cu toate acestea, desi in era in care totul se „invata” pe internet, lumea a uitat sa comunice si totul se rezuma la sintagme simple de etichetare a tiparelor de comunicare, la clasificarea noastra in „buni comunicatori”, „comunicatori slabi”, „persoane antisociale”, „PR-isti prin excelenta”…

Cu umilinta si intelegere pentru epoca vitezei si artificialitatii in care traim, ma intreb uneori fara a pretinde ca sunt un specialist in comunicare, ce a mai ramas din ceea ce ar trebui sa fie rolul comunicarii in societatea noastra? Nu pot sa raman indiferenta la ipocrizia cu care colegi, prieteni si colaboratori, uneori parteneri de afaceri isi sustin nonșalant incapacitatea de a intelege ce se intampla cu adevarat in jurul lor, argumentand simplu ” n-ai ce face, oamenii nu mai stiu sa comunice”.

Exista definitii clare date comunicarii și roluri asociate acesteia – motivare, control si facilitare in luarea deciziilor si de asemenea aspecte esentiale in comunicare legate de faptul ca angajeaza diverse persoane, implica un mesaj ce trebuie sa aiba inteles comun și impartasit si ca este de cele mai multe ori simbolica.

Daca lucrurile pot fi atat de usor definite, atunci inseamna ca intr-adevar pentru o excelenta comunicare ar trebui sa existe retete simple ce pot fi invatate. Si daca in plus rezumam comunicarea la existenta unui emitator si a unui receptor care prin procese de codificare si decodificare reusesc sa gaseasca un canal de comunicare, atunci lucrurile sunt si mai simple. Vom putea toti comunica extrem de usor pe verticala, de sus in jos de jos in sus, sau la acelasi nivel tinand cont de nelipsitele norme sociale, ne vom regasi cu usurinta comunicand in retele formale sau informale ( la ultimele de tip „barfa”, statistic vorbind se pare ca ne pricepem cel mai bine, atat timp cat 10% din comunitati participa activ cu informatii din care 75% sunt adevarate). Si nu in ultimul rand vom recreea de fiecare data clasicele comunicari scrise, verbale sau non verbale invatand din carti cum sunt interpretate gesturile, cuvintele sau retorica de dincolo de ceea ce asternem pe hartie.

Si daca la toate acestea, adaugam tehnologia prezenta, avem reteta a ceea ce inseamnacomunicare perfecta prin tehnica dobandita.

Indiferent de artificialitatea cu care instinctul comunicarii a fost alterat in ultimele decenii, ramane din fericire latent inca in mintea catorva, convingerea ca atunci cand vorbesti de comunicare, vorbesti despre aspecte nu deseori controlabile, usor de manipulat și prefabricat:

  1. cultura umana (personala, nationala sau organizationala),
  2. despre personalitatea individuala influentata de mediu, cultura, familie, apartenenta la grup si experienta de viata si ereditate, definita de stilul de rezolvare a problemelor (intuitiv sau perceptiv), de increderea in sine, autocontrol, introversiune sau extroversiune, autoritate sau dogmatism, modul de judecata („simtind” versus „gandind”)
  3. comportamentul asertiv (exprimarea opiniilor, gandurilor si emotiilor cu respectarea celorlalti), agresiv (exprimarea opiniilor, gandurilor, emotiilor dar cu ignorarea celorlalti) sau submisiv (sustinerea tuturor in demersul de a nu respecta opinii, ganduri manifestate de grup si lipsa capacitatii de a exprima ganduri, idei, emotii)
  4. factori interni sau externi de influentare a comunicarii

Statistic, 75% din populatia globului este semnificativ (pana la 90%) diferita fata de fiecare dintre noi in materie de comportament. In consecinta modalitatea naturala de a comunica este diferita….atunci de ce continuam sa ne incapatanam sa cream tipare de comunicare in loc sa intelegem importanta fiecaruia dintre aceste abordari naturale?

Am gasit interesant un articol scris de Harvard University, potrivit caruia oamenii se pot regasi natural intr-unul dintre urmatoarele profile:

  1. Comunicatorul Cartel – „Viata este putere” – cel care iubeste cifrele si faptele care este solitar si are o toleranta redusa la ambiguitate in comunicare, este determinat si din punct de vedere socio-profesional se regaseste intr-un factor decizional, cu orientare pe termen lung si care nu comunica exterior decat arareori.
  2. Comunicatorul Estetic – „Viata este frumoasa” – cel care creaza si mentine imaginea, care iubeste aparitiile in public si comunicarea sistematica si planificata, este intuitiv si carismatic si detine nativ abilitati de comunicare verbala desavarșite.
  3. Comunicatorul „Joc Video” – cel care se descurca excelent comunicand ca  intr-un joc multimedia, care are capacitatea de a inspira, de a crea echipe și care cauta provocarea cu orice pret.
  4. Comunicatorul holistic – cel care declara și sustine nevoia de schimbare, cel pentru care realitatea este o promisiune, care poate fi dur și empatic in același timp, avand puterea sa ia decizii dificile și care comunica imprevizibil și schimbator.

Recunosc o clasificare extrem de interesanta in articolul celor de la Harvard care incearca sa defineasca acel comunicator modern, ancorat intr-o societate ce ii cere sa aleaga modul in care iși exprima convingerile, impresiile, sentimentele in mod organizat, disciplinat, corect și public declarat.

Insa abandonarea oricarui demers de a incerca sa vezi dincolo de tipare ma sperie și ma face sa vad dezarmata o multime de androizi care se incapataneaza sa copieze la indigo un tipar ideal de comunicare prin educare și invatare riguros aplicate societatii noastre. Și nu pot sa nu ma intreb atunci inocenta daca trebuie sa cunoști cum sa comunici, poti sa inveti asta, daca e la fel de veridica și naturala comunicarea invatata ca și stilul de comunicare imprimat in propriul nostru tipar de comportament, in cultura noastra…? Inca nu am gasit raspunsul insa cred ca merita sa incercam sa intelegem ce se petrece dincolo de  „teatrul social” bine invatat și deprins de noi toti. Ce insa continua sa ma preocupe sunt intrebari legate de comunicarea adevarata, cea a caror radacini se afla in propria noastra structura nealterata de traininguri de comunicare, de carti scrise de specialiști de prestigiu, conturate de apartenenta la structuri sociale, ingradite de reguli și proceduri, de canoane și practici corporatiste…

Imi amintesc o zi de duminica, atunci cand dupa o lunga și impardonabila absenta din ceea ce se cheama „viata de dupa corporatie” am decis ca simt nevoia sa ma imbogatesc și am cumparat doua bilete la opera. Am redescoperit un alt mod de comunicare atat pe scena cat și in sala. Despre cel din sala cred ca merita sa povestesc. Un batran doar dupa chip, cel mai probabil ducand o viata chinuita și mizera, lasat de plasatoare sa intre in sala, s-a așezat in fata noastra, timid pe un colt de scaun la capatul randului… inainte de inceperea spectacolului, s-a intors catre noi și zambind, cu o dictie perfecta și voce calda ne-a spus „Imi cer scuze frumoși tineri daca voi ingana muzica, știu fiecare pasaj, pentru ca ascult deseori „Traviata”… imi da curaj și ma ajuta sa merg mai departe, este modul in care mai pot comunica uneori cu lumea. Sper sa nu va suparati!” Spectacolul s-a terminat, au venit altele pentru ca am realizat ca acea forma de manifestare artistica este un mod de comunicare neinvaziv care te ajuta sa te redescoperi, nu ti se adreseaza in mod direct și cu toate acestea te atinge incredibil de personal. De fiecare data l-am reintalnit pe unul dintre cei mai frumoși „comunicatori” ce nu poarta un nume, nu apare la televizor, nu conduce corporatii, nu tine discursuri dar poate atinge suflete…Și mintea mea a renuntat sa eticheteze și sa scormone in viata sociala a „batranului”. Am renuntat sa consider ca zambește pentru ca a invatat asta de undeva ca si mijloc de comunicare nonverbala, ca a fost sigur profesor pentru ca numai astfel ar fi putut sa aiba așa un discurs coerent, ca sigur vrea ceva de la noi ca altfel nu ne-ar fi vorbit frumos, ca vrea sa iasa in evidenta ca altfel nu ne-ar fi abordat atat de direct. M-am limitat doar in a vedea un om care comunica in cel mai frumos si sincer mod cu putinta. Iar varsta sa cu siguranta il exonereaza de riscul de a fi fost elev la orice training de comunicare de mare clasa!

Exista intr-adevar nenumarate bariere de comunicare… putere, presupunere, manipulare, indiferenta si superioritate, perceptii, valori, atitudini diferite, limbaj si jargon, relatii interpersonale, personalitate, distanta psihica, mesajele mixate, ascultarea selectiva, filtrarea informatiilor, supraincarcarea informatiei…insa cred ca nimic nu este mai periculos decat pericolul dezumanizarii sub pretextul crearii unor tipare de comunicare de succes si a clasificarii noastre atat de riguroase in profile de comunicatori. Poate ca este timpul sa ne regasim in forma noastra proprie de comunicare, sa ne simtim bine cu noi inșine pentru a putea comunica pe deplin și pentru a-i intelege si pe altii? Se prea poate in mod egal sa greșesc…

Aboneaza-te la newsletter